un articol scris de Juan Pablo Castro
În orice domeniu, definirea conceptelor cheie este piatra de temelie a managementului și îmbunătățirii eficiente. Fără definiții clare, devine imposibil să se evalueze progresele sau să abordeze provocările în mod sistematic. După cum Lordul Kelvin a spus odată cu înțelepciune în timpul uneia dintre prelegerile sale din 3 mai 1883:
„Când poți măsura ceea ce vorbești și îl poți exprima în cifre, știi ceva despre asta; dar când nu o poți măsura, când nu o poți exprima în numere, cunoștințele tale sunt de un tip slab și nesatisfăcător.”
Pornind de la accentul fundamental al lordului Kelvin asupra măsurării, recunoaștem că:
„Ceea ce nu este definit nu poate fi măsurat. Ceea ce nu se măsoară, nu poate fi îmbunătățit. Ceea ce nu este îmbunătățit, este întotdeauna degradat.”
Acest principiu subliniază importanța critică a definirii riscului cibernetic în cadrul unei organizații. Fără o înțelegere clară și măsurabilă a riscurilor, eforturile de gestionare și îmbunătățire a securității cibernetice vor lipsi de direcție și eficacitate. O definiție structurată a riscului cibernetic oferă baza pentru cuantificarea amenințărilor, evaluarea vulnerabilităților și implementarea unor strategii eficiente de gestionare a riscurilor, asigurând că organizațiile se pot adapta și prospera într-un peisaj digital în continuă evoluție.
În domeniul riscului cibernetic, apare o dilemă persistentă: toate riscurile pot fi cuantificate cu acuratețe în valori numerice sau unele aspecte rămân în mod inerent calitative? Această dezbatere realizează o punte de diferență filozofică dintre perspectivele stocastice și cele deterministe .
O abordare stocastică recunoaște că riscurile cibernetice operează adesea în condiții de incertitudine, în care rezultatele sunt probabilistice și influențate de variabile aleatorii, cum ar fi probabilitatea ca o anumită amenințare să exploateze o vulnerabilitate. Acest lucru se aliniază cu opinia conform căreia riscurile cibernetice pot fi măsurate folosind metodologii avansate.
Pe de altă parte, o abordare deterministă urmărește să stabilească rezultate fixe, previzibile, pe baza intrărilor cunoscute și a comportamentelor sistemului. În riscul cibernetic, acest lucru ar putea implica scenarii în care anumite amenințări conduc la impacturi garantate dacă sunt prezente vulnerabilități specifice, oferind un cadru mai simplu, cauza-efect.
Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că riscul cibernetic poate fi întotdeauna măsurat și comparat . Aici constă frumusețea managementului riscului și știința luării deciziilor : chiar și cu informații incomplete sau incertitudini, organizațiile pot face în continuare alegeri informate, strategice . Deși niciun sistem nu este complet lipsit de incertitudine, instrumentele și metodologiile avansate de astăzi permit o măsurare numerică mult mai bună a riscului cibernetic decât hărțile termice învechite și statice din trecut. Folosind instrumente avansate și inteligență artificială (AI) , organizațiile pot monitoriza și analiza continuu riscurile în timp real, oferind perspective mai profunde și capacități predictive . Sistemele bazate pe inteligență artificială permit evaluări automate ale riscurilor, scor adaptativ și remediere prioritizată, făcând posibilă reacția rapidă și eficientă la amenințările emergente.
Mai mult, esența managementului constă în angajamentul de îmbunătățire constantă și prioritizare. Managementul eficient al riscului nu este un proces static; necesită un ciclu continuu de evaluare , acțiune și îmbunătățire. Cu AI și alte tehnologii avansate, organizațiile pot identifica tipare, anticipa potențialii vectori de atac și își pot optimiza apărarea în mod dinamic. Prioritizarea îmbunătățirii asigură că organizațiile se pot adapta la noile amenințări, își pot perfecționa strategiile și se pot menține în avans într-un mediu în care riscurile evoluează rapid. Această mentalitate încurajează reziliența și împuternicește factorii de decizie să aloce resurse acolo unde vor avea cel mai semnificativ impact, transformând managementul riscului într-o disciplină proactivă și iterativă care întărește securitatea organizațională în timp.
Ce face un risc un risc?
Un risc există atunci când trei elemente cheie converg:
- Amenințare : un actor extern sau intern sau un eveniment capabil să exploateze vulnerabilități. Amenințările pot fi intenționate, cum ar fi infractorii cibernetici sau programele malware, sau neintenționate, cum ar fi erorile umane sau dezastrele naturale.
- Vulnerabilitate : O slăbiciune sau un defect în infrastructura, sistemele sau procesele digitale ale unei organizații care ar putea fi exploatate de o amenințare. Exemplele includ software învechit, parole slabe sau personal neinstruit.
- Consecință : impactul potențial sau daune care ar putea rezulta din exploatarea unei vulnerabilități. Acestea includ pierderi financiare, prejudicii reputației, sancțiuni legale sau întreruperi operaționale.
Intersecția acestor elemente – amenințările care exploatează vulnerabilitățile pentru a provoca consecințe cu impact – definește un risc. Fără o amenințare credibilă sau o consecință semnificativă, o vulnerabilitate în sine nu poate constitui un risc. În mod similar, o amenințare cu impact fără o vulnerabilitate exploatabilă nu este un risc imediat.
O definiție a riscului cibernetic
Riscul cibernetic se referă la potențialul de vătămare sau pierdere pentru o organizație din cauza exploatării vulnerabilităților din infrastructura sa digitală de către actorii amenințărilor . Acest risc include amenințările la adresa confidențialității, integrității și disponibilității activelor digitale, inclusiv a datelor, tehnologiei și proceselor. Impactul riscurilor cibernetice se poate manifesta ca pierderi financiare, daune reputației, sancțiuni de reglementare și întreruperi operaționale.
Managementul eficient al riscurilor cibernetice implică o abordare structurată pentru a identifica, evalua și atenua continuu aceste riscuri. Aceasta include evaluarea proactivă a amenințărilor, gestionarea vulnerabilităților și analiza impactului pentru a asigura rezistența împotriva amenințărilor cibernetice în evoluție.
Riscurile cibernetice sunt denumite și riscuri de securitate cibernetică , riscuri digitale , riscuri de securitate a informațiilor , riscuri tehnologice sau riscuri IT , în funcție de contextul și de focalizarea specifică a amenințării. Cu toate acestea, preferăm termenul de risc cibernetic deoarece oferă o imagine mai largă și mai integrată a riscurilor asociate întregului ecosistem digital, cuprinzând nu numai riscurile IT tradiționale, ci și amenințările emergente în sistemele interconectate, tehnologia operațională și procesele digitale.
Rolul central al riscului cibernetic în cadrele moderne de securitate cibernetică
În plus, riscul cibernetic se aliniază cu cadrele moderne de securitate cibernetică, cum ar fi Cybersecurity Compass , care pune accent pe o strategie de securitate cibernetică bazată pe risc . Această abordare integrează oamenii, procesele și tehnologia în toate fazele managementului securității cibernetice – înainte, în timpul și după o încălcare – pentru a crea un cadru dinamic și adaptabil. Concentrându-se pe riscul cibernetic, organizațiile pot dezvolta o strategie cuprinzătoare, conștientă de context și orientată spre viitor, care este esențială pentru a naviga pe peisajul complex de amenințări de astăzi.
În plus, managementul riscului cibernetic se află în centrul cadrelor contemporane precum NIST CSF 2.0, DORA (Digital Operational Resilience Act) și NIS 2 (Directiva privind securitatea rețelei și a informațiilor). Aceste cadre oferă metodologii structurate pentru identificarea, evaluarea și atenuarea riscurilor cibernetice, punând accent pe monitorizarea și îmbunătățirea continuă.
- NIST CSF 2.0 integrează managementul riscului cibernetic în funcțiile sale de bază, asigurându-se că organizațiile își aliniază eforturile de securitate cibernetică cu obiectivele lor de afaceri și cu apetitul pentru risc.
- DORA impune monitorizarea în timp real a riscurilor TIC , subliniind importanța gestionării adaptive a riscurilor pentru instituțiile financiare pentru a asigura rezistența operațională.
- NIS 2 consolidează importanța gestionării solide a riscurilor cibernetice pentru sectoarele de infrastructură critică, susținând o abordare bazată pe risc pentru a îmbunătăți securitatea rețelelor și a sistemelor de informații din întreaga UE.
Împreună, aceste cadre subliniază centralitatea managementului riscului cibernetic în stabilirea unor posturi de securitate rezistente și adaptative. Prin încorporarea acestor metodologii moderne, organizațiile se pot asigura că strategiile lor rămân relevante și eficiente în atenuarea riscurilor, securizarea activelor critice și menținerea conformității cu cerințele de reglementare în evoluție.
Navigarea riscurilor cibernetice cu busola de securitate cibernetică
Deoarece am început acest articol cu necesitatea definiției pentru a permite măsurarea și măsurarea ca o condiție prealabilă pentru îmbunătățire, este potrivit să revenim la această bază. Mentalitatea „Ceea ce nu este definit nu poate fi măsurat. Ceea ce nu se măsoară, nu poate fi îmbunătățit. Ceea ce nu este îmbunătățit, este întotdeauna degradat”, subliniază natura ciclică a înțelegerii, evaluării și îmbunătățirii oricărui sistem. Acest principiu se află atât în centrul cercetării științifice, cât și al managementului eficient al riscurilor.
Angajamentul lui Kelvin față de precizie este evident în munca sa la busola Kelvin Mariner . Confruntat cu efectele perturbatoare ale corpurilor de nave de fier asupra busolelor tradiționale, el a conceput o versiune extrem de sensibilă și stabilă. Această busolă a oferit navigație fiabilă prin depășirea interferențelor, oferind navigatorilor un instrument pentru a traversa cu încredere ape necartografiate. A transformat navigația maritimă, subliniind importanța ghidării precise și acționabile în medii incerte.
În mod similar, busola de securitate cibernetică acționează ca un instrument de navigare pentru organizațiile care își trasează calea prin peisajul complex și în continuă schimbare a amenințărilor digitale. La fel cum busola lui Kelvin a neutralizat interferența magnetică, busola de securitate cibernetică elimină „interferența” cauzată de silozuri și deconectări în operațiunile de securitate cibernetică. Aceste silozuri – fie între echipe, instrumente sau procese – pot ascunde vizibilitatea și pot împiedica luarea eficientă a deciziilor. Busola de securitate cibernetică integrează oamenii, procesele și tehnologia , oferind o viziune unificată și coerentă asupra riscurilor cibernetice din întreaga organizație.
Prin distrugerea acestor bariere, busola de securitate cibernetică permite organizațiilor să treacă de la securitatea cibernetică reactivă la cea proactivă și predictivă . Oferă o hartă clară pentru gestionarea riscurilor cibernetice, nu doar ajutând la detectarea și răspunsul eficient la incidente, ci și anticiparea potențialelor amenințări și prevenirea acestora înainte ca acestea să se materializeze. Această abordare împuternicește organizațiile să prioritizeze riscurile, să aloce resursele în mod eficient și să își îmbunătățească continuu postura de securitate.
Așa cum navigatorii depindeau de busola lui Kelvin pentru trecerea în siguranță, echipele de securitate cibernetică se pot baza pe busola de securitate cibernetică pentru a naviga cu încredere în amenințările în evoluție. Prin capacitatea sa de a reduce incertitudinea și de a promova o mentalitate proactivă, organizațiile sunt mai bine echipate pentru a-și asigura mediile digitale și pentru a prospera într-o lume din ce în ce mai interconectată și dinamică.
– articol preluat de pe cybersecuritycompass.org si tradus automat.